Visati, va rog

Vise bombastice despre frustrarile de la birou, despre refuzul de a te maturiza, de  a recunoaste ca iubesti si de a-ti asuma acest lucru, cu toate riscurile, de a recunoaste ca toti suntem cavaleri si printese la un moment dat, de a recunoaste ca toti avem  un reality show personal pe care il difuzam undeva in ascunzisurile mintii noastre.

Despre faptul ca toti am ramas pe undeva niste copii si ca nu trebuie sa renuntam de tot la asta.

In sfarsit, despre faptul ca uneori avem chef sa vedem un film frumos si plin de umor despre toate aceste lucruri

Despre toate astea, in The science of sleep, al lui Michel Gondry, cu un Gael Garcia Bernal care nu mai are nimic din aspra  sete de viata spaniola, ci este un visator perfect, cu Charlotte Gainsbourg simpatica si naturala, un film de acum cativa ani, care merita (re)vazut.

PS De urmarit: cele 2-3 replici pe care le are politistul in scena cu pianul din apartamentul lui Charlotte Gainsbourg. Eu am ras in hohote.

Mici na(ca)zuri de femeie

NU reusesc niciodata si nu inteleg cum alte tipe pot:

- sa aiba mereu rujul frumos intins toata ziua; eu nu mai am nici urma de ruj dupa 10 min de cand l-am aplicat, indiferent de marca – de la YSL pana la alea de 2 lei din piata

- sa stea pe tocuri toata ziua (eu pe la ora 2 incep sa imi scot picioarele din pantofi pe dupa birou)

- sa aiba mereu parul frumos aranjat, ca scos din cutie; sa nu para ca au parul lins de vacutza (al meu rezista intr-o forma “standard” maximum jumate de zi de cand ies de la coafor – adica de vreo 4 ori pe an; dupa aceea, orice as face intervine vacutza).

- sa aiba mereu geanta plina de lucruri utile (de la servetele la forfecute si pile, creioane, etc). Si eu am geanta mereu plina, in principal de lucruri inutile, plus vreo 2 memory stick-uri; totdeauna multe hartii. Rujul il gasesc de obicei desfasurat si bine intins pe vreo hartie importanta, plina de semnaturi si stampile, alaturi de un maldar de monede de 10,5 si 50 de bani, manjite bine si ele cu ruj.

-  sa aiba umbrela la ele  cand ploua

PS revin curand cu episoade din drumurile de Transilvania…

Despre etnii, orgolii locale si prejudecati. sau ce inseamna sa te ia gura pe dinainte

Ep. 1  Italia, Milano, 2001.  Romania nu era membra  UE, aveam nevoie de vize ca sa vizitam Italia…

O statie de autobuz marginasa in zi de 1 mai (cand 99% din milanezi sunt plecati din oras). In statia de autobuz, eu, o tanti italianca de vreo 60 de ani si vreo 5 asiatici. Tanti se uita urat la asiaticii care isi permiteau sa vorbeasca in limba lor neinteleasa si pareau sa se simta chiar foarte bine, si se tot retragea spre mine, aruncind priviri pline de inteles inspre zona asiatica a statiei. Pana la urma (autobuzul intarzia, era doar zi de sarbatoare), intra in vorba cu mine si imi zice: “Vai, ce bine ca macar suntm 2 italience, cu toti extracomunitarii astia de jur imprejur.” M-am uitat la ea zambind si am reusit sa scot cu cel mai machiavelic ton de care am fost in stare:  “Stiti, si eu sunt extracomunitara!” Dupa care i-am ranjit (sper) periculos.

Ep. 2  Cluj, 2005 

Toata lumea la unison (prieteni, familie, etc) : vai, dar cum te duci tu la miticii aia…

Ep. 3  Bucuresti, 2005-2008 birouri diferite de multinationale.

Nesfarsite si rasuflate bancuri cu “noooooooo”, “amu ce mai e la Cluuuuuj”, si ardelenii “mai inceeeeet”. Just for the record, oi fi eu nascuta in Cluj,  dar  mama e nascuta in Oradea, din parinti macedoniano-maghiaro-evrei, iar tata e buzoian neaos. 

Ep. 4, Cluj, 2009, un birou din centru

Aud ceva de genul “scuze ca vorbesc asa de aia din sud, stiu ca esti din Bucuresti…”.  Eu nu stiam. Bine ca s-au gandit sa imi spuna si mie.

Update: aflu ca multi dintre colegii mei “stiu” (din surse sigure, ma intelegi) ca sunt “mitica” .

Mi tango

Fiecare are nebuniile lui – recunoasteti. Ceva ce v-ati dorit dintotdeauna si poate inca nu ati reusit sa faceti. Poate v-ati dorit dintotdeauna sa stiti sa cantati la chitara, sau sa mergeti in Bali, sau sa invatati sa calariti, sau mai stiu eu ce.

Eu am mai multe nebunii, recunosc. Una din cele mai grozave este tangoul. De ani de zile imi doresc sa fac tango. Mai intai nu m-am dus pentru ca nu aveam partener – si pe vremea aia ma rusinam sa ma duc la curs fara partener . Dupa aceea, m-am dus cu partener dar nu am gasit curs de tango. Dupa aceea, am gasit curs de tango, aveam si partener dar nu am mai avut timp.

Acum in sfarsit mi-am inceput cursul de tango. Nu e chiar ideal, nu am partener, dansez cu cine se nimereste, nu avem oglinzi in sala si uneori ma simt batrana fata de fatucele de 18 ani cu care invat umar la umar miscarile de baza.  Dar  ma simt grozav de cate ori plec de acolo si stiu ca am inceput ceva important pentru mine.

Ce imi place mie la tango? Imi plac libertatea senzationala a dansului si felul in care fiecare partener preia din miscarile si energia celuilalt. Imi place pentru ca e un dans pasional, un dans in care iti concentrezi sentimente puternice. Este in acelasi timp un dans sensibil si sinuos, dar plin de forta.O forta cumva retinuta.

Imi place pentru ca este un dans facut pentru oricine il simte.  In Buenos Aires, tangoul se danseaza pe strada asa cum in Brazilia se joaca fotbal pe maidane.  Nu imi plac tangourile stilizate, alea de “dans sportiv” in care dansatorii parca primesc  socuri electrice la fiecare 2 secunde , nici alea de melodrama in care partenerul aproape isi ia partenera de par si o tranteste ca la lupte greco-romane. Imi place tangoul pe care as vrea sa il vad si in realitate pe strazile Buenos Airesului. Tangoul in care privirea este la fel de importanta ca miscarea piciorului si in care atitudinea face mai mult decat tehnica. Tangoul dansatorilor de tango argentinian, ca cel de aici. Este mica mea nebunie pe care incep sa o transform in realitate.

Voi ce “nebunii” aveti? Ati incercat sa le realizati? Daca da, si-au pastrat farmecul dupa ce le-ati realizat?

Dintr-un an de calatorii – pe ruta Bucuresti – Cluj

Uitati ce a iesit. Vroiam de mult sa postez cateva foto dragi mie, care intr-adevar inseamna locuri cu oameni pe care ii iubesc – dar sunt si locuri frumoase prin ele insele, recunoasteti..

Enjoy

Intr-o ordine aproximativa:

Vulcanii noroiosi, Rasnov, Clujul de pe Feleac, Sighisoara, Vama si marea, un incredibil de linistit Sf. Gheorghe, Brasov, Brasov, Brasov, zi si noapte. . O mentiune speciala pentru motan, un adevarat Garfield van Kronstadt care mi-a pozat cu cea mai mare solemnitate si constiinta a propriei importante.