Cugetari de copil

Cred ca toti copiii au asa ceva – convingeri venite cine stie de unde si care au framantat ani buni creierasele in formare…

Eu cand eram mica…

• ma gandeam daca ce vad eu ca “verde” este intr-adevar verde si pentru ceilalti, sau ei denumesc “verde” alta culoare?.
• ma intrebam cum a putut sa fie posibila lumea inainte sa ma nasc eu  (de fapt eu cred ca ma intrebam ceva de genul “unde era lumea inainte sa ma nasc eu”).
• imaginea lui Dumnezeu era asociata in mintea mea cu un brat al candelabrului de alama de la camera unde stateam, la bunica. Era un candelabru ieftin de dupa razboi, cu o culoare frumoasa patinata, iar bratul respectiv avea niste circumvolutiuni delicate, care se terminau cu doua cercuri, care ieseau in afara bratului ca niste ochi.
• nu imi pierdusem speranta ca, atunci cand o sa fiu mare, o sa am ochi albastri sau verzi.
• credeam ca biscuitii cu miere sunt “lactate” – doar asta vazusem in magazinul din Marasti pe care scria mare “Lactate”.
• imi imaginam ca in anul 2000, cand o sa am 21 de ani, o sa fiu casatorita.
• desi eram mezina familiei (inclusiv in versiune extinsa cu veri primari, de-al doilea, etc), sustineam sus si tare ca eu sunt “cea mijlocie”, nu “cea mica”.
• refuzam inteleg de ce  fetitele mici nu pot sa poarte tocuri, ca fetele mai mari sau ca mamicile. Nimeni nu mi-a dat vreodata un argument convingator.
• nu suportam bluzele care aveau nasturi in fata.