Cugetari de copil

Cred ca toti copiii au asa ceva – convingeri venite cine stie de unde si care au framantat ani buni creierasele in formare…

Eu cand eram mica…

• ma gandeam daca ce vad eu ca “verde” este intr-adevar verde si pentru ceilalti, sau ei denumesc “verde” alta culoare?.
• ma intrebam cum a putut sa fie posibila lumea inainte sa ma nasc eu  (de fapt eu cred ca ma intrebam ceva de genul “unde era lumea inainte sa ma nasc eu”).
• imaginea lui Dumnezeu era asociata in mintea mea cu un brat al candelabrului de alama de la camera unde stateam, la bunica. Era un candelabru ieftin de dupa razboi, cu o culoare frumoasa patinata, iar bratul respectiv avea niste circumvolutiuni delicate, care se terminau cu doua cercuri, care ieseau in afara bratului ca niste ochi.
• nu imi pierdusem speranta ca, atunci cand o sa fiu mare, o sa am ochi albastri sau verzi.
• credeam ca biscuitii cu miere sunt “lactate” – doar asta vazusem in magazinul din Marasti pe care scria mare “Lactate”.
• imi imaginam ca in anul 2000, cand o sa am 21 de ani, o sa fiu casatorita.
• desi eram mezina familiei (inclusiv in versiune extinsa cu veri primari, de-al doilea, etc), sustineam sus si tare ca eu sunt “cea mijlocie”, nu “cea mica”.
• refuzam inteleg de ce  fetitele mici nu pot sa poarte tocuri, ca fetele mai mari sau ca mamicile. Nimeni nu mi-a dat vreodata un argument convingator.
• nu suportam bluzele care aveau nasturi in fata.

Mi tango

Fiecare are nebuniile lui – recunoasteti. Ceva ce v-ati dorit dintotdeauna si poate inca nu ati reusit sa faceti. Poate v-ati dorit dintotdeauna sa stiti sa cantati la chitara, sau sa mergeti in Bali, sau sa invatati sa calariti, sau mai stiu eu ce.

Eu am mai multe nebunii, recunosc. Una din cele mai grozave este tangoul. De ani de zile imi doresc sa fac tango. Mai intai nu m-am dus pentru ca nu aveam partener – si pe vremea aia ma rusinam sa ma duc la curs fara partener . Dupa aceea, m-am dus cu partener dar nu am gasit curs de tango. Dupa aceea, am gasit curs de tango, aveam si partener dar nu am mai avut timp.

Acum in sfarsit mi-am inceput cursul de tango. Nu e chiar ideal, nu am partener, dansez cu cine se nimereste, nu avem oglinzi in sala si uneori ma simt batrana fata de fatucele de 18 ani cu care invat umar la umar miscarile de baza.  Dar  ma simt grozav de cate ori plec de acolo si stiu ca am inceput ceva important pentru mine.

Ce imi place mie la tango? Imi plac libertatea senzationala a dansului si felul in care fiecare partener preia din miscarile si energia celuilalt. Imi place pentru ca e un dans pasional, un dans in care iti concentrezi sentimente puternice. Este in acelasi timp un dans sensibil si sinuos, dar plin de forta.O forta cumva retinuta.

Imi place pentru ca este un dans facut pentru oricine il simte.  In Buenos Aires, tangoul se danseaza pe strada asa cum in Brazilia se joaca fotbal pe maidane.  Nu imi plac tangourile stilizate, alea de “dans sportiv” in care dansatorii parca primesc  socuri electrice la fiecare 2 secunde , nici alea de melodrama in care partenerul aproape isi ia partenera de par si o tranteste ca la lupte greco-romane. Imi place tangoul pe care as vrea sa il vad si in realitate pe strazile Buenos Airesului. Tangoul in care privirea este la fel de importanta ca miscarea piciorului si in care atitudinea face mai mult decat tehnica. Tangoul dansatorilor de tango argentinian, ca cel de aici. Este mica mea nebunie pe care incep sa o transform in realitate.

Voi ce “nebunii” aveti? Ati incercat sa le realizati? Daca da, si-au pastrat farmecul dupa ce le-ati realizat?

Dintr-un an de calatorii – pe ruta Bucuresti – Cluj

Uitati ce a iesit. Vroiam de mult sa postez cateva foto dragi mie, care intr-adevar inseamna locuri cu oameni pe care ii iubesc – dar sunt si locuri frumoase prin ele insele, recunoasteti..

Enjoy

Intr-o ordine aproximativa:

Vulcanii noroiosi, Rasnov, Clujul de pe Feleac, Sighisoara, Vama si marea, un incredibil de linistit Sf. Gheorghe, Brasov, Brasov, Brasov, zi si noapte. . O mentiune speciala pentru motan, un adevarat Garfield van Kronstadt care mi-a pozat cu cea mai mare solemnitate si constiinta a propriei importante.