Clujul meu

am tot amanat sa scriu despre repatrierea in orasul meu de pe dealuri, pentru ca inca nu stiu exact cum imi simt intoarcerea, poate si pentru faptul ca inca traiesc intre doua orase.

- intoarcerea in timp – aceleasi locuri si aceiasi oameni; Gheorgheni si ai mei; aproape aceiasi colegi; aproape aceleasi relatii profesionale. PArca am reluat un fir intrerupt acum 3 ani

- Mati nu mai este punctul meu de reper in cluj; acum ne intalnim in cafenele, ceainarii, birouri, te miri pe unde

- am uitat viata in Bucuresti instant. Uneori mi se pare ca am trait acolo candva, demult…..

- desi toata lumea zicea asta Clujul nu mi se pare mic acum, dupa capitala . Uneori mai  am reflexul de a ma plange de traficul din Bucuresti, dar brusc imi amintesc ca nu ma mai intereseaza

- feleacul si cetatuia; ma uit cum s-a intins clujul pe dealurile din jur

- clujul meu e acelasi si nu mai e acelasi; e mai origanizat si mai dezumanizat; dar infinit mai aproape decat  Bucurestiul cam isteric pe care l-am lasat in urma

- am regasit linistea si bonomia oamenilor de aici. Cu bucurie.

- am constatat ca oamenii sunt la fel peste tot – buni, rai, prosti, destepti, generosi, ranchiunosi – dar se manifesta altfel, pentru ca standardul mediei difera.

- nu mai vad atatia oameni care vor sa demonstreze ceva tot timpul. Oricum, inca vad destui.

- ma simt inca noua in clujul meu vechi.