M-am hotarat sa scriu posturi optimiste

Azi am vrut sa scriu ceva legat de niste experiente care m-au facut sa ma gandesc la ce devin oamenii cand se identifica prea mult cu imaginea pe care o vand celorlati. Am si scris jumatate de post. Dar am renuntat, pentru ca nu vreau sa imi fac blogul un loc de cultivare a frustrarilor.

Si atunci mi-am amintit cat de frumos a rasarit soarele azi dimineata de dupa Feleac (de la fereastra mea vad chiar varful Feleacului), cum stralucea luna aseara, cum astazi, cand am plecat de la birou, am mers prin parc, m-am plimbat de-a lungul Somesului.

Si ma bucur ca astazi am intratintr-un magazin  sa cumpar un cadou si am iesit cu cadoul, si cu inca vreo 3 self-cadouri (adica pentru mine), de care nu imi pare rau de loc, si ma bucur ca vine prima de Craciun.  Si ma mai bucur ca este o iarna cu soare mult, chiar daca nu este zapada, si ma bucur ca am regasit, de cand m-am intors, un Cluj scaldat in lumina, nu unul ploios si intuncat.

Ma bucur cand o coincidenta ma face sa imi gasesc legaturi nebanuite cu oameni cu care nu credeam sa am ceva in comun.

PS va rog sa ma credeti ca tot happiness-ul asta cam siropos nu are nimic de-a face cu spiritul craciunului, ci mai degraba cu faptul ca dupa zile in sir de munca extenuanta mi-am terminat treaba si acum ma pot relaxa ; ceea ce va doresc si voua. Acum imi voi face un ceai aromat si iau o carte – cred ca ceva de Bulgakov, de care imi e dor.

Clujul meu

am tot amanat sa scriu despre repatrierea in orasul meu de pe dealuri, pentru ca inca nu stiu exact cum imi simt intoarcerea, poate si pentru faptul ca inca traiesc intre doua orase.

- intoarcerea in timp – aceleasi locuri si aceiasi oameni; Gheorgheni si ai mei; aproape aceiasi colegi; aproape aceleasi relatii profesionale. PArca am reluat un fir intrerupt acum 3 ani

- Mati nu mai este punctul meu de reper in cluj; acum ne intalnim in cafenele, ceainarii, birouri, te miri pe unde

- am uitat viata in Bucuresti instant. Uneori mi se pare ca am trait acolo candva, demult…..

- desi toata lumea zicea asta Clujul nu mi se pare mic acum, dupa capitala . Uneori mai  am reflexul de a ma plange de traficul din Bucuresti, dar brusc imi amintesc ca nu ma mai intereseaza

- feleacul si cetatuia; ma uit cum s-a intins clujul pe dealurile din jur

- clujul meu e acelasi si nu mai e acelasi; e mai origanizat si mai dezumanizat; dar infinit mai aproape decat  Bucurestiul cam isteric pe care l-am lasat in urma

- am regasit linistea si bonomia oamenilor de aici. Cu bucurie.

- am constatat ca oamenii sunt la fel peste tot – buni, rai, prosti, destepti, generosi, ranchiunosi – dar se manifesta altfel, pentru ca standardul mediei difera.

- nu mai vad atatia oameni care vor sa demonstreze ceva tot timpul. Oricum, inca vad destui.

- ma simt inca noua in clujul meu vechi.

Iarna, schi, zapada (continuare)

Repede repede ceva impresii si foto:

- zapada grozava (pana nu s-a topit)

- dintr-o intamplare am ramas fara ghete si fara masina, asa ca am coborat frumos  din poiana cu “ghezeshu” (adica autobuzu de poiana) si am descins in centrul brasovului – unde nu mai era nici urma de zapada – in clapari si cu schiurile in mana. La propriu, la urs nu s-ar fi uitat lumea cum s-a uitat la noi….:) . Am bulversat lumea buna din bv care iesise frumos la promenada, ca asa se cade duminica, nu ca salbaticii coborati de pe partie

- soare, zapada, soare, zapada, am facut cunostinta (din nou, ca de anul trecut am uitat) cu ceva numit zidul mare – oare fiecare partie are un zid mare?

- am cazut o data pe partie si de 2 ori de pe teleschi!

- restul – foto!

sus sus pe postavaru

eleschi! )

- eu in actiune – remarcati echipamentul cel nou, care s-a descurcat de minune!

 

-