Iarna, zapada, schi

Gata, am intrat in randul lumii! sunt fericita posesoare a unei perechi de clapari de toata frumuseata (dachstein, 4 clape) si a unor salomon grozave, scurte (blades) de care sunt taaare mandra.

Deocamdata sunt la Tibi, provider-ul meu intr-ale schiului. Le iau maine, direct in drum spre gara. Simtul meu dezvoltat de proprietate jubileaza, aproape imi vine sa merg la Tibi sa imi iau echipamentul, sa il pun la capul patului, asa cum imi puneam pe vremuri jucariile primite de Craciun.

Deja de saptamana trecuta imi venise un chef nebun de schiat, cand am urcat la Baisoara si am intrat in plina iarna (la plecarea din Cluj nu se ghicea nimic….).  Cam asa arata pe acolo ( copyright Dex).

Va promit sa va povestesc de primul meu week-end de schi din iarna asta, care incepe de maine……

Petrecerea de ziua mea

Azi  vorbeam cu cineva despre ziua mea de nastere si despre cum o sarbatoresc, si cum mi-ar place sa o sarbatoresc, si cand o sarbatoresc.  Adevarul este ca anul acesta am sarbatorit-o prin munca si pe drum, iar intalnirile de baut si primit cadouri le intind pe vreo saptamana, in cel putin 2 orase…

Si m-am gandit ce fel de petrecere mi-as dori de ziua mea.

Cred ca mi-as dori un tren al petrecaretilor, un tren care sa nu arate ca alea de la CFR, ci sa fie frumos, primitor, cald, cu lumini galbene si cu perdele viu colorate la geamurile mari, cu un sef de tren cu mustati mari, cu un zambet larg pe fata , care sa te pofteasca, cu mana la chipiu, sa te urci pe platforma frumos decorata. Un tren care sa nu intarzie, pentru simplul motiv ca nu ar avea orar si nimeni nu s-ar grabi sa ajunga la o destinatie. …un fel de Orient Express al chefului de ziua mea …

Mi-as dori un tren care sa treaca prin toate orasele unde stiu ca oameni dragi se gandesc la mine  - prin Cluj, prin Brasov, prin Bucuresti, prin Milano, prin Venezia, si prin alte orase. Si nimeni nu ar fugi in acele orase ca sa vada cladiri si ca sa faca fotografii, ci oamenii dragi mie de acolo ar veni in trenul meu ca sa vorbim, sa radem, sa stam la un pahar de vin si sa ne uitam  cum apune soarele in spatele unui deal care fuge in fata noastra. Si am merge mai departe.

Petrecerea mea in tren ar fi ca mine acum: mereu pe drumuri, cu viata in vreo 3 orase (ce putin), cu peste 16.000 de km batuti anul asta cu trenuri si masini intre Brasov, Cluj si Bucuresti, cu casa intr-o valiza si cu viata mereu miscatoare.

Mereu au spus ai mei ca in mine s-a strans sangele acelui evreu ratacitor care a ajuns acum vreo patru generatii  in familia noastra. Si cred ca au dreptate

Asta imi doresc de ziua mea. Trenul meu plin de oamenii pe care ii iubesc.