Cugetari de copil

Cred ca toti copiii au asa ceva – convingeri venite cine stie de unde si care au framantat ani buni creierasele in formare…

Eu cand eram mica…

• ma gandeam daca ce vad eu ca “verde” este intr-adevar verde si pentru ceilalti, sau ei denumesc “verde” alta culoare?.
• ma intrebam cum a putut sa fie posibila lumea inainte sa ma nasc eu  (de fapt eu cred ca ma intrebam ceva de genul “unde era lumea inainte sa ma nasc eu”).
• imaginea lui Dumnezeu era asociata in mintea mea cu un brat al candelabrului de alama de la camera unde stateam, la bunica. Era un candelabru ieftin de dupa razboi, cu o culoare frumoasa patinata, iar bratul respectiv avea niste circumvolutiuni delicate, care se terminau cu doua cercuri, care ieseau in afara bratului ca niste ochi.
• nu imi pierdusem speranta ca, atunci cand o sa fiu mare, o sa am ochi albastri sau verzi.
• credeam ca biscuitii cu miere sunt “lactate” – doar asta vazusem in magazinul din Marasti pe care scria mare “Lactate”.
• imi imaginam ca in anul 2000, cand o sa am 21 de ani, o sa fiu casatorita.
• desi eram mezina familiei (inclusiv in versiune extinsa cu veri primari, de-al doilea, etc), sustineam sus si tare ca eu sunt “cea mijlocie”, nu “cea mica”.
• refuzam inteleg de ce  fetitele mici nu pot sa poarte tocuri, ca fetele mai mari sau ca mamicile. Nimeni nu mi-a dat vreodata un argument convingator.
• nu suportam bluzele care aveau nasturi in fata.

Mi tango

Fiecare are nebuniile lui – recunoasteti. Ceva ce v-ati dorit dintotdeauna si poate inca nu ati reusit sa faceti. Poate v-ati dorit dintotdeauna sa stiti sa cantati la chitara, sau sa mergeti in Bali, sau sa invatati sa calariti, sau mai stiu eu ce.

Eu am mai multe nebunii, recunosc. Una din cele mai grozave este tangoul. De ani de zile imi doresc sa fac tango. Mai intai nu m-am dus pentru ca nu aveam partener – si pe vremea aia ma rusinam sa ma duc la curs fara partener . Dupa aceea, m-am dus cu partener dar nu am gasit curs de tango. Dupa aceea, am gasit curs de tango, aveam si partener dar nu am mai avut timp.

Acum in sfarsit mi-am inceput cursul de tango. Nu e chiar ideal, nu am partener, dansez cu cine se nimereste, nu avem oglinzi in sala si uneori ma simt batrana fata de fatucele de 18 ani cu care invat umar la umar miscarile de baza.  Dar  ma simt grozav de cate ori plec de acolo si stiu ca am inceput ceva important pentru mine.

Ce imi place mie la tango? Imi plac libertatea senzationala a dansului si felul in care fiecare partener preia din miscarile si energia celuilalt. Imi place pentru ca e un dans pasional, un dans in care iti concentrezi sentimente puternice. Este in acelasi timp un dans sensibil si sinuos, dar plin de forta.O forta cumva retinuta.

Imi place pentru ca este un dans facut pentru oricine il simte.  In Buenos Aires, tangoul se danseaza pe strada asa cum in Brazilia se joaca fotbal pe maidane.  Nu imi plac tangourile stilizate, alea de “dans sportiv” in care dansatorii parca primesc  socuri electrice la fiecare 2 secunde , nici alea de melodrama in care partenerul aproape isi ia partenera de par si o tranteste ca la lupte greco-romane. Imi place tangoul pe care as vrea sa il vad si in realitate pe strazile Buenos Airesului. Tangoul in care privirea este la fel de importanta ca miscarea piciorului si in care atitudinea face mai mult decat tehnica. Tangoul dansatorilor de tango argentinian, ca cel de aici. Este mica mea nebunie pe care incep sa o transform in realitate.

Voi ce “nebunii” aveti? Ati incercat sa le realizati? Daca da, si-au pastrat farmecul dupa ce le-ati realizat?

Dintr-un an de calatorii – pe ruta Bucuresti – Cluj

Uitati ce a iesit. Vroiam de mult sa postez cateva foto dragi mie, care intr-adevar inseamna locuri cu oameni pe care ii iubesc – dar sunt si locuri frumoase prin ele insele, recunoasteti..

Enjoy

Intr-o ordine aproximativa:

Vulcanii noroiosi, Rasnov, Clujul de pe Feleac, Sighisoara, Vama si marea, un incredibil de linistit Sf. Gheorghe, Brasov, Brasov, Brasov, zi si noapte. . O mentiune speciala pentru motan, un adevarat Garfield van Kronstadt care mi-a pozat cu cea mai mare solemnitate si constiinta a propriei importante.

Din putul europenitei

Nu ma pot abtine sa nu va impartasesc cuvantul pe care l-am invatat in seara asta dintr-un bine redactat Ghid al Solicitantului pentru POS DRU (adica fonduri europene destinate dezvoltarii resurselor umane); el, termenul, este folosit pentru a delimita  iniţiativele “în domeniul ocupării în ceea ce priveşte flexibilitatea şi securitatea pe
piaţa muncii” – adica” FLEXICURITATEA”, conchide sus-numitul ghid.

Nu comentez decat ca cei de la Ministerul Muncii si consultantii care au participat la scrierea ghidului nu par sa aiba deloc simtul umorului; nici pe al ridicolului.

M-am hotarat sa scriu posturi optimiste

Azi am vrut sa scriu ceva legat de niste experiente care m-au facut sa ma gandesc la ce devin oamenii cand se identifica prea mult cu imaginea pe care o vand celorlati. Am si scris jumatate de post. Dar am renuntat, pentru ca nu vreau sa imi fac blogul un loc de cultivare a frustrarilor.

Si atunci mi-am amintit cat de frumos a rasarit soarele azi dimineata de dupa Feleac (de la fereastra mea vad chiar varful Feleacului), cum stralucea luna aseara, cum astazi, cand am plecat de la birou, am mers prin parc, m-am plimbat de-a lungul Somesului.

Si ma bucur ca astazi am intratintr-un magazin  sa cumpar un cadou si am iesit cu cadoul, si cu inca vreo 3 self-cadouri (adica pentru mine), de care nu imi pare rau de loc, si ma bucur ca vine prima de Craciun.  Si ma mai bucur ca este o iarna cu soare mult, chiar daca nu este zapada, si ma bucur ca am regasit, de cand m-am intors, un Cluj scaldat in lumina, nu unul ploios si intuncat.

Ma bucur cand o coincidenta ma face sa imi gasesc legaturi nebanuite cu oameni cu care nu credeam sa am ceva in comun.

PS va rog sa ma credeti ca tot happiness-ul asta cam siropos nu are nimic de-a face cu spiritul craciunului, ci mai degraba cu faptul ca dupa zile in sir de munca extenuanta mi-am terminat treaba si acum ma pot relaxa ; ceea ce va doresc si voua. Acum imi voi face un ceai aromat si iau o carte – cred ca ceva de Bulgakov, de care imi e dor.

Clujul meu

am tot amanat sa scriu despre repatrierea in orasul meu de pe dealuri, pentru ca inca nu stiu exact cum imi simt intoarcerea, poate si pentru faptul ca inca traiesc intre doua orase.

- intoarcerea in timp – aceleasi locuri si aceiasi oameni; Gheorgheni si ai mei; aproape aceiasi colegi; aproape aceleasi relatii profesionale. PArca am reluat un fir intrerupt acum 3 ani

- Mati nu mai este punctul meu de reper in cluj; acum ne intalnim in cafenele, ceainarii, birouri, te miri pe unde

- am uitat viata in Bucuresti instant. Uneori mi se pare ca am trait acolo candva, demult…..

- desi toata lumea zicea asta Clujul nu mi se pare mic acum, dupa capitala . Uneori mai  am reflexul de a ma plange de traficul din Bucuresti, dar brusc imi amintesc ca nu ma mai intereseaza

- feleacul si cetatuia; ma uit cum s-a intins clujul pe dealurile din jur

- clujul meu e acelasi si nu mai e acelasi; e mai origanizat si mai dezumanizat; dar infinit mai aproape decat  Bucurestiul cam isteric pe care l-am lasat in urma

- am regasit linistea si bonomia oamenilor de aici. Cu bucurie.

- am constatat ca oamenii sunt la fel peste tot – buni, rai, prosti, destepti, generosi, ranchiunosi – dar se manifesta altfel, pentru ca standardul mediei difera.

- nu mai vad atatia oameni care vor sa demonstreze ceva tot timpul. Oricum, inca vad destui.

- ma simt inca noua in clujul meu vechi.

Iarna, schi, zapada (continuare)

Repede repede ceva impresii si foto:

- zapada grozava (pana nu s-a topit)

- dintr-o intamplare am ramas fara ghete si fara masina, asa ca am coborat frumos  din poiana cu “ghezeshu” (adica autobuzu de poiana) si am descins in centrul brasovului – unde nu mai era nici urma de zapada – in clapari si cu schiurile in mana. La propriu, la urs nu s-ar fi uitat lumea cum s-a uitat la noi….:) . Am bulversat lumea buna din bv care iesise frumos la promenada, ca asa se cade duminica, nu ca salbaticii coborati de pe partie

- soare, zapada, soare, zapada, am facut cunostinta (din nou, ca de anul trecut am uitat) cu ceva numit zidul mare – oare fiecare partie are un zid mare?

- am cazut o data pe partie si de 2 ori de pe teleschi!

- restul – foto!

sus sus pe postavaru

eleschi! )

- eu in actiune – remarcati echipamentul cel nou, care s-a descurcat de minune!

 

-

Iarna, zapada, schi

Gata, am intrat in randul lumii! sunt fericita posesoare a unei perechi de clapari de toata frumuseata (dachstein, 4 clape) si a unor salomon grozave, scurte (blades) de care sunt taaare mandra.

Deocamdata sunt la Tibi, provider-ul meu intr-ale schiului. Le iau maine, direct in drum spre gara. Simtul meu dezvoltat de proprietate jubileaza, aproape imi vine sa merg la Tibi sa imi iau echipamentul, sa il pun la capul patului, asa cum imi puneam pe vremuri jucariile primite de Craciun.

Deja de saptamana trecuta imi venise un chef nebun de schiat, cand am urcat la Baisoara si am intrat in plina iarna (la plecarea din Cluj nu se ghicea nimic….).  Cam asa arata pe acolo ( copyright Dex).

Va promit sa va povestesc de primul meu week-end de schi din iarna asta, care incepe de maine……

Petrecerea de ziua mea

Azi  vorbeam cu cineva despre ziua mea de nastere si despre cum o sarbatoresc, si cum mi-ar place sa o sarbatoresc, si cand o sarbatoresc.  Adevarul este ca anul acesta am sarbatorit-o prin munca si pe drum, iar intalnirile de baut si primit cadouri le intind pe vreo saptamana, in cel putin 2 orase…

Si m-am gandit ce fel de petrecere mi-as dori de ziua mea.

Cred ca mi-as dori un tren al petrecaretilor, un tren care sa nu arate ca alea de la CFR, ci sa fie frumos, primitor, cald, cu lumini galbene si cu perdele viu colorate la geamurile mari, cu un sef de tren cu mustati mari, cu un zambet larg pe fata , care sa te pofteasca, cu mana la chipiu, sa te urci pe platforma frumos decorata. Un tren care sa nu intarzie, pentru simplul motiv ca nu ar avea orar si nimeni nu s-ar grabi sa ajunga la o destinatie. …un fel de Orient Express al chefului de ziua mea …

Mi-as dori un tren care sa treaca prin toate orasele unde stiu ca oameni dragi se gandesc la mine  - prin Cluj, prin Brasov, prin Bucuresti, prin Milano, prin Venezia, si prin alte orase. Si nimeni nu ar fugi in acele orase ca sa vada cladiri si ca sa faca fotografii, ci oamenii dragi mie de acolo ar veni in trenul meu ca sa vorbim, sa radem, sa stam la un pahar de vin si sa ne uitam  cum apune soarele in spatele unui deal care fuge in fata noastra. Si am merge mai departe.

Petrecerea mea in tren ar fi ca mine acum: mereu pe drumuri, cu viata in vreo 3 orase (ce putin), cu peste 16.000 de km batuti anul asta cu trenuri si masini intre Brasov, Cluj si Bucuresti, cu casa intr-o valiza si cu viata mereu miscatoare.

Mereu au spus ai mei ca in mine s-a strans sangele acelui evreu ratacitor care a ajuns acum vreo patru generatii  in familia noastra. Si cred ca au dreptate

Asta imi doresc de ziua mea. Trenul meu plin de oamenii pe care ii iubesc.

Despre oamenii importanti si ocupati…

Am inceput sa fac un mic calcul, inspirata de imaginea de zi cu zi a oamenilor ocupati, importanti, imbracati la mall, cu masina luata in leasing, pe care ii vad in fiecare zi asteptind rabdatori la coada interminabila de la academia militara, pentru a ajunge probabil la garsoniera care costa cat o casa in Belgia, cumparata in rate imense pe 30 de ani. Oameni importanti, cu cariera, cu functie sonora, cu salariu mare (din care oricum nu ramane prea mult dupa ratele de la casa si masina), cu beneficii si dezvoltare profesionala garantata de manegerul general care este incantat de performantele tanarului capabil…

..si inspirata putin si din experienta personala……

1. in primul rand haideti sa facem un mic calcul, ce se poate intampla in cele 24 de ore ale unei zile normale din viata unui om ocupat si important:

- trezit dimineata, mic dejun, pupat nevasta copii (daca e cazul), imbracat, frezat, si reversul seara – 1 h (iau varianta rapida: ganditi-va cat timp va ia sa va dati jos din pat dupa ce a sunat alarma, sa va barbieriti bine/sa va machiati bine)…

- drumul acasa – birou – 1 h medie (din nou, rotunjesc in minus…nu cred ca asta e media in Bucuresti, dar hai sa fim optimisti…)

- birou + pauza de masa – 9 h jumate (haideti sa presupunem ca traim intr-o lume ideala, ca voi chiar va luati pauza de masa de 1 h, nu mancati un sandvis in fata calculatorului, si ca va ajunge doar o jumatate de ora peste program ca sa plecati linistiti acasa)….

- drumul birou – acasa – 1 h (repet, varianta optimista)

Pauza: deja avem 12h, jumatate din zi s-a dus…sa revenim:

- facut cumparaturi (recunoasteti ca va trebuie ba paine proaspata, ba s-a terminat apa minerala, ba mergeti in piata sa luati fructe, ba duceti haine la curatatorie…)- 1 h

- gatit + mancat + spalat vase sau mancat la restaurant + drumul acasa – 1 h 1/2 – 2 h (sincer cred ca sunt 2, dar in fine….)

- dusul de seara, mici treburi domestice (inclusiv dat pe net, platit facturi, mers la bancomat, platit intretinerea, pus haine la spalat, etc….) – 1/2 h

Total: deja aveti consumate 15h jumate – 16 h din ziua de 24 de h. In mod normal,  8 h din 24 trebuie sa le dormiti pentru a va asigura un minim de somn pentru o viata atat de activa.

Cu un mic calcul, rezulta ca, in timpul saptamanii, daca nu incalcati cu nimic acest program destul de drastic si ideal,  va raman intre 0 si 30 de minute pe zi pentru: prieteni, iubiti, mici placeri personale (inclusiv shopping, coafor, iesit la bere), facut amor, vorbit cu mama, citit, ascultat muzica, uitat la TV, mers la cinema/spectacole, pur si simplu plimbat pe strada cu gandul aiurea, stat cu cei dragi, betii, etc).

2. Sa nu credeti ca ati scapat gandidu-va ca in week-end va odihniti, faceti ce vreti si va refaceti astfel dupa aceste 5 zile atat de importante pentru cariera voastra  de succes….

in week-end trebuie si sa: – mergeti la cumparaturi (terbuie sa mancati, sa va imbracati – in timpul saptamanii nu aveti timp sa mergeti sa va cumparati haine in voie., stim cu totii ca sambata la intrarile in malluri sunt blocaje ca in timpul saptamanii…..), vizita la mama/socri, curatenie in casa (ca in timpul saptamanii cine are timp…), gatit (mancam bine ca e week-end), eventual o sambata dimineata dam si fuga pana la birou sau lucram de acasa ca sa fie gata raportul pe luni….socotiti singuri cat timp mai ramane.

3. Ganditi-va ca oamenii care se cred si mai importanti si mai ocupati decat media de care vorbesc eu petrec si mai mult timp la lucru….

4. Poate mai aveti vreo activitate: faceti un master, un curs , mai lucrati extra sa mai vina un ban..

5. In sfarsit, in timpul ramas, poate indrazniti sa va ganditi sa mai faceti ceva si pentru placerea voastra: sa jucati un tenis, sa luati lectii de dans, sa faceti o drumetie…

Nu mai adaug nimic, consecintele acestui stil de viata il cunoasteti destui dintre cei care o sa cititi aceste randuri ; si eu le resimt, desi nu sunt nici importanta, nici atat de ocupata cat altii, nu am masina in leasing iar singura mea rata e pentru un laptop.

Ba da, adaug ceva in loc de concluzie: Povesteam cu vecina mea  de Bucuresti si de Cluj de MBA-urile de care se apuca multi oameni, cu convingerea ca vor deveni si mai importanti si mai ocupati (la programul nostru de mai sus adaugati cateva ore bune pe zi: cursuri, studiu, lucrari…). M-am gandit atunci ca probabil urmatoarea generatie de studii postuniversitare care vor ajunge la moda in domeniile profesionale va fi MLA – Master of Life Administration – si cred ca ar avea succes…; nu cred ca cineva care tine ani si ani de zile regimul de viata pe care l-am descris mai sus, o sa mai stie sa traiasca. Asa ca pariul meu pe viitor va fi ca vor apare masterate  care sa ii reinvete pe oamenii ocupati si importanti sa traiasca…

Voi ce cursuri ati pune in programa asta de master?

deschid eu lista cu : Cursul de liniste